Prima Pagina

Cred că totul a început să-mi devină clar odată cu concertul lui Emil Boc pentru ţambal şi popor. Vă mai amintiţi cântecul premierului “Puşca şi cureaua lată, ce premii, sporuri şi stimulente aveaţi odată”.

Poporul a prins repede ritmul şi a început să bată din cizmă în podeaua căminului cultural. Se asculta cântecul săltăreţ şi de prohod al economiei naţionale, căci cam ăsta era mesajul logic din spatele acelor versuri populiste. Aproape toată lumea intrase, cum e şi normal, fără bilet. Nici nu prea avea de unde şi – să fim sinceri – nici cu ce să plătească.

În căminul cultural era frig şi ploua prin tavan, iar în spatele lui se consumau câţiva mici expiraţi, rămaşi de la promisiunile electorale, şi ultimele violuri bugetare. Versurile anunţau necazuri, veştile erau proaste. Dar ritmul umplea urechea de veselie, şi doar asta conta.

Au jucat toţi pe trupul neînsufleţit al deficitului de cont curent profitând de somnolenţa poliţiei comunale. Au jucat şi cei care a doua zi de dimineaţă mergeau la serviciu la cel mai mare angajator si investitor din zona Ecosepsys, şi cei care nu mai aveau unde să meargă.

Unul dintre cei care au mers a doua zi de dimineaţă la serviciu – în afară de interpret, care, se ştie, are un al doilea job la guvern – este Tarzan şoferul. La primele ore ale zilei, Tarzan şoferul s-a trezit mahmur şi a urmat cele două-trei mici tabieturi ale românului vesel de rând: a băut o bere, a fumat 17 ţigări, şi-a bătut un pic nevasta, să-l ţină minte până se întoarce, după care s-a urcat în TIR şi a plecat să colinde Europa.

Ca să nu se întoarcă acasă cu mâna goală şi anonim, Tarzan şoferul s-a gândit să se filmeze, undeva pe o autostradă din Belgia, cum face tumbe pe lângă volan pe acordurile unei manele. Poliţia comunală belgiană s-a sesizat târziu, abia când Tarzan, maneaua şi TIR-ul lui călcaseră deja câteva sute de mii de vizitatori ai portalului YouTube, printre care mă număr.

Şi profit de ocazie pentru a-mi declara simpatia faţă de agresor, pe care îl găsesc foarte haios, mai ales prin comparaţie cu personajele pe care le voi aminti mai jos.

Eu, unul, cred sincer că ce am văzut în cabina lui Tarzan şoferul s-ar putea vedea frecvent şi în cabine mai mari dacă YouTube-ul ar pătrunde până acolo. De fapt, sunt sigur de asta. Sunt sigur că şi-au luat carnet de conducere tot felul de Tarzani care se deosebesc de celebrul personaj de film doar prin ţinuta vestimentară mai completă şi un apetit pentru adaptarea la civilizaţie mult mai modest.

Uitaţi-vă un pic în jur, la Băsescu, la Berceanu, la Geoană – şi lista exemplarelor din realitatea vecină rămâne deschisă şi uşor de completat, fără verigi lipsă, dar şi fără vreo evoluţie. I-am trimis să conducă, crezând că gândesc ceva în mintea aia a lor – şi, când colo, ei s-au aşezat în fotolii doar ca să aibă pe ce se urca cu picioarele când le vine cheful să urle pe o manea.

Văzând imaginile cu Tarzan şoferul mi-am dat seama că exact aşa cred eu că se poartă şi guvernanţii la ei în birou. Imediat ce se văd despărţiţi de ochii poporului de o uşă capitonată şi o secretară, dau drumul la manea şi conduc cu piciorul. Aş pune pariu că într-o zi mi se va da dreptate – probabil că tot pe YouTube, fiindcă de la Poliţie nu mai aştept de mult nimic.

Mai mult: urmăresc de un an şi jumătate ce se întâmplă în lumea asta mare; sunt conectat zilnic, prin site-ul lor, la deciziile pe care le iau conducătorii lumii de când cu criza asta. Un scurt rezumat al gesturilor acestor guvernanţi mondiali în ultimul an şi jumătate sună cam aşa: nu au făcut decât să arunce nişte sute de miliarde de dolari pe orchestră, crezând că muzica nu va trece dincolo de pereţii birourilor lor.

În afară de genul cântecului (sper că era jazz, măcar atât!) şi anvergura pagubei, nu ştiu dacă mai pot găsi vreo diferenţă între Tarzanii ăia şi Tarzan şoferul. Ba da, mai e una: Tarzan şoferul mă amuză.

Deci hai să fim serioşi şi să-l mai slăbim pe Tarzan şoferul cu criticile, toată lumea asta globalizată este, de fapt, un mare sat care încape într-un cămin cultural sau chiar într-o cabină de TIR. Muzica să meargă şi Poliţia să nu fie prin zonă, restul vine de la sine, inclusiv şanţul.